Translate

Alb, negru și gri?

00:06

 Chiar dacă alb și negru semnifică lucruri și stări total diferite, totuși acestea se completează reciproc, la fel ca yin și yang. Îmi plac așa mult pentru că reprezintă simplitate, armonie, poate chiar putere. Mereu sunt o alegere perfectă, indiferent de ocazie.  

 Dacă vă întrebați ce legătură are culoarea gri, ei bine, uitați și răspunsul. Griul, care rezultă prin combinarea celor două nonculori, în proporții diferite, oferă rafinamet și stil întregii ținute, scoțând-o din anonimat. Prin urmare culorile acromatice (nonculorile) pot fi adăugate oricărei combinații cromatice, fără a ne face griji de compatibilitate.
  După cum probabil ați observat, îmi place mult să port fuste sau rochii, indiferent de anotimp. Am ales acest outfit, într-o zi de duminică, în care am ieșit la o cafea cu fetele. Vremea a fost de partea mea, pentru că nu mi-a fost frig deloc, și m-am simțit în largul meu. Atât bluza cât și fusta sunt dintr-un material mai gros, și trebuie să menționez că sunt foarte comode. Cizmele sunt perfecte pentru că pe lângă faptul că dau un aspect mai plăcut, țin și cald datorită faptului că sunt deasupra genunchilor. 

 Sper să vă placă! 

Love, A.D.

You Might Also Like

6 comentarii

  1. Imi place multi tinuta !
    Combinatiile de alb si negru mi-au placut mereu, dar de anul asta am inceput sa port si mult gri si am observat ca ma prinde :D

    RăspundețiȘtergere
  2. uuhh la la <3 imi place combinatia :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Tinuta este frumoasa, dar cel mai frumos accesoriu adaugat tinutei este zambetul vazut in una din poze <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Incearca si un outfit intreg gri cu accente de culoare prin accesorii. O sa iti placa...

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumoasa tinuta.Cizmele sunt minunateee ! Am unele asemanatoare si abia astept sa le port ... Te pup !

    RăspundețiȘtergere

joi, 23 februarie 2017

6 comentarii:

Instagram

danilaandreeamadalina

Follow Me

https://www.facebook.com/medeeeaa/